Soluția pentru un mediu mai curat: care-s orașele din România în care circulă autobuze electrice

de: Ciprian Ioana
27 11. 2020

Pentru a avea un mediu mai curat e nevoie de reducerea poluării, provocată în mare parte de autoturismele cu motoare clasice pe benzină și motorină. Una dintre soluții este înnoirea parcului auto al mijloacelor de transport în comun cu autobuze electrice.

Reînnoirea flotei mijloacelor de transport în comun cu modele electrice poate reprezenta o soluție pentru reducerea poluării din marile orașe. Și sunt câteva orașe din România care au făcut acest lucru. Compania Solaris Bus & Coach, spre exemplu, a livrat nu mai puțin de 300 de modele în toată țara, jumătate dintre ele fiind electrice.

Sunt opt orașe din România în care acestea au ajuns.

Autobuze electrice pe străzile din România

Pentru anul viitor,  Solaris a planificat pentru livrare 65 de mijloace de transport în comun: 16 autobuze electrice în Craiova, 20 troleibuze în Ploiești, 6 autobuze hibrid în Satu Mare, 3 troleibuze în Mediaș și 20 de autobuze hibrid în Galați.

Compania a participat la mai multe licitații și pe unele le-a câștigat. Printre orașe se numără Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Baia Mare, Satu Mare, Galați sau Craiov. În urma licitațiilor câștigate în decursul ultimilor cinci ani, Solaris a livrat în Craiova 29 de autobuze diesel, în Cluj-Napoca 40 autobuze diesel, 41 autobuze electrice și 50 de troleibuze, în Pitești 70 autobuze diesel, în Brașov 26 de troleibuze, în Satu Mare 11 autobuze hibrid, iar în Galați 17 troleibuze.

Potrivit reprezentanților companiei, Solaris asigură puncte și asistență de service în toate orașele în care a livrat vehicule. În prezent, parcul auto Solaris din România numără peste 300 de vehicule, ponderea celor electrice fiind de circa 50% din total.

„Fiind prezenți de aproape 15 ani pe piața locală, putem spune că România este de departe cea mai dinamică piață la nivel regional pentru mijloacele de transport nepoluante datorită alocărilor de fonduri de finanțare oferite de Uniunea Europeană și de Fondul de Mediu. Anul acesta am livrat 37 de vehicule către două orașe importante din țară, Brașov și Satu Mare, contribuind prin produsele noastre la îmbunătățirea infrastructurii transportului public local. Pentru anul următor avem în plan livrarea a 65 de vehicule și ne propunem să ne menținem poziția de lider în zona de soluții de transport ecologice precum autobuze electrice și troleibuze”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris România.